păsări oarbe cutreieră drumuri neumblate
păsări aprinse au stins apusuri
peste inima mea
şi eu mă ascund
într-o camera foarte alba
a tăcerilor târzii unde
nu e prea lesne visarea
încă aud
cum ies din pământ platanii pârâind
ca într-un scâncet sugrumat
ca într-o chemare albastră
desenând strigăte pe
geamuri fumurii foşnesc
umbre în rochia împleticită a singurătăţilor mele
înfloresc dimineţi până la cel din urmă detaliu scâncetele se risipesc
zâmbetele îngheaţă astupând locul
deschis ca pe o rană uşor cicatrizată
care încă supurează adânc
în mijloc de inimă pustie
la margine de suflet
dezrădăcinat
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu