inima ceasornicului de hârtie a tăcut
amorţind copii umbrelor de fum
dinapoia uşilor de crista
tic-tac-uri se zvârcolesc
în lacrimi de ceară şi
bila uriaşă de metal
se învârteşte pe
deasupra trupurilor noastre
îngropate cu genunchii strânşi
fără de durere
cu buzele capsate
cu ochii arşi în
imensitatea câmpurilor aspre
înfofoliţi în propriile noastre umilinţe
sfărâmam argintul
scrâşnind
sfâşâind
îmblânzind tăcerile trecute
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu