inima ceasornicului de hârtie a tăcut
amorţind copii umbrelor de fum
dinapoia uşilor de crista
tic-tac-uri se zvârcolesc
în lacrimi de ceară şi
bila uriaşă de metal
se învârteşte pe
deasupra trupurilor noastre
îngropate cu genunchii strânşi
fără de durere
cu buzele capsate
cu ochii arşi în
imensitatea câmpurilor aspre
înfofoliţi în propriile noastre umilinţe
sfărâmam argintul
scrâşnind
sfâşâind
îmblânzind tăcerile trecute
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
foșnetul din tine o să îţi acopere ochii în prag de noapte singur cu umbra ta îmbrățișând albastrul cerului întunericul o să se scurgă ... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Vara, uneori, când se făcea duminică dimineaţa, tata ne îmbrăca frumos şi ne suia în căruţă ca să ne ducă la bunica de la Mileanca. Era c...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu