îşi căuta chipul
de dimineaţă
într-un ciob de oglindă
şi se credea departe
şi credea că n-o mai poate ajunge
Nimeni şi se credea a Nimănui
aripă
desprinsă dintr-un umăr dezgropat
cu nările mult dilatate
îi adulmecau urma
gândea că nu mai avea ce pierde
gândea că nu mai putea apusul
să îl prindă şi îşi vedea clar umbra
ţintuită în pojghiţa subţire
translucidă
era şi nu mai era Ea
de-a v-aţi ascunselea
de-a v-aţi ascunselea îi strigau copiii
şi îi legau rănile desprinse
cu sfori împletite din scoarţa de cireş
Ea nu mai râdea
de-a adevăratelea
îşi căuta chipul şi
se credea absidă
încercuid lumina îngropată
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu