duminică, 2 decembrie 2012

am tras iluziile până la capăt

cât de străine mi se pareau trotuarele cât
de amar mi se părea gustul pâinii
şi căutam înjurând
în adâncul pământului
doar nuduri putrede
statui ciobite
crochiuri neterminate
ochelarii tăi stricaţi şi
am râs ca o nebună
pedalând în inima pământului era cald
era destul de bine singur
am tras iluziile până la capăt
străine!!
să nu-ndrăzneşti să pleci
oricum nu ai să-mi scapi
păstrează-ţi aripile
o să mai ai nevoie
curând vom deveni lumini
cu formă nouă de cinism
caustic poate gândul
o să se înfoaie
cu pene de întuneric
himerele orbind



Niciun comentariu:

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă trecem printre linii ascuțite în semne literare trecem peste un pământ de fluturi congelați tropăim cerându-ne dreptu...