cu o durere ramificată
în adânc
strănut o moarte trandafirie şi
mână cutremurată de noapte
îşi scutură-n fereastră
dimineţile purtate
-mână pustie- ceaiul meu cald
o amorţire în oase îmi înseamnă
încetinirea şi vor veni iar copiii
săpându-ne-n trupuri iertarea
cu florile dalbe
din alt anotimp ne vor
îmbătrâni şederea
îngroşându-ne sângele-n vene
suflete cu mai multe cărări
ne vor simţi minţile întunecate şi
lovitura puternică în coastele
câinelui ne va face să urlăm
de durere ca lupii scheletici
fără de colţi sau fără de gheare
un fel de du-te vino
din care nu a mai ieşit
Nimeni
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Vara, uneori, când se făcea duminică dimineaţa, tata ne îmbrăca frumos şi ne suia în căruţă ca să ne ducă la bunica de la Mileanca. Era c...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu