lume nouă fără de timp
lume fără de mâini fără de nenoroc
lumină veşnică te caut să
îmi sprijin neliniştile
să mă îngrop în plăceri
fără de simţuri să-mi lepăd
zăngănitoarele lanţuri
prin pustie să mi se asprească
tălpile scormonind în
cele şapte lumi ale lumilor cu măinile întoarse
mă îndemn să uit să nu uit să mă
uit în pântecele păianjenului
ţesător de vise -pod sinistru al copilăriilor mele-
paradis prăfuit- nestăvilit în durere apoasă
pogorâtă înspre pământul nepământ
-substrat al inimilor mele-
în tine îmi vor frămăta plămânii
ca unui copil răsfăţat cu
iluzii edulcorate şoptite sporadic
înspre cer îmi veţi dansa pe dinaintea ochilor
dansuri lugubre cu feţele pictate şi
ritmul mă va pierde într-o tăietură adâncă
ooo mânie a mea de neoprit
adoarme gândurile şi strigă-mi
eliberarea în gura nefiinţei adu-mi
ploi de ninsoare abstractă pace eternă
ascultă-mi visele- înaripaţii mei şoareci-
ce vor să mă trăiască
într-o lume fără de legendă
sângele meu se va despica din vene
şi miile de ochii mi se vor ascuţi pe
obrajii palizi răsunând
numai aşa
așa pot împărţi
luminile din zboruri
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu