luni, 17 decembrie 2012

e scris demult

e scris demult

se ştie
un întuneric fără de margine
mă va naşte lumină pâlpâind
în pânza senină a unui cer fără de gând
şi o să mă furişez pe sub trena întunecată
a nopţii înşirând mărgele de sticlă lucitoare
voi încerca să incendiez apusuri
dar dacă gura mea va fi prea slobodă
şi dacă supărarea nu-o să-mi treacă
am să şi plâng isteric
voi plânge emblematic
voi plânge la comandă
tristeţe în pânze de tablouri
epocale adunând şi mâini
ciuntite mă vor smulge
şi degete lemnoase mă vor vinde
ca pe o vită neputincioasă
căzută-n jug
tâmplele mele vor tace
gleznele mi s-or frânge
îngenunchiere -trup al meu-
nesupus dăruind

Niciun comentariu:

prea(lăuntrică

simt cum mâna mi se întinde peste timp luându-mi locul de acum locul meu încape într-o virgulă într-un singur punct m-aş și ascunde D...