e scris demult
se ştie
un întuneric fără de margine
mă va naşte lumină pâlpâind
în pânza senină a unui cer fără de gând
şi o să mă furişez pe sub trena întunecată
a nopţii înşirând mărgele de sticlă lucitoare
voi încerca să incendiez apusuri
dar dacă gura mea va fi prea slobodă
şi dacă supărarea nu-o să-mi treacă
am să şi plâng isteric
voi plânge emblematic
voi plânge la comandă
tristeţe în pânze de tablouri
epocale adunând şi mâini
ciuntite mă vor smulge
şi degete lemnoase mă vor vinde
ca pe o vită neputincioasă
căzută-n jug
tâmplele mele vor tace
gleznele mi s-or frânge
îngenunchiere -trup al meu-
nesupus dăruind
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu