împăcată cu moartea asta
care şi-a cusut inima cu aţă rece
împăcată cu mine ascunsă
între cer şi pământ departe mâinilor ce
nu mai vor să atingă
stau cu pleoapele stinse
într-o amorţire perfectă
cred că un drum fără de aripi
oricum e prea mult
nu mai pot umbla oricum
prin adevăr şuierând cu mâinile la spate
nu mai pot aresta copiii în inima mea au prins crustă şi
de la atâta dragoste nedeclarată au început să mi se dezlege
limbile despicate tot-fremătând închid Înălţarea
în podul de gânduri
nu mai puteam să ne stingem doamne nu
mai puteam să ne închinăm tandreţilor mucegăite(fiecare lângă fiecare)............................................şi Tu, dragul meu Zeus potrivindu-ţi nevoia de oase-arătare hidoasă-
în pieptu`-ţi/oglindă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu