scrisoare lui Lui

şi mâinile lui îmi trag fericirea peste vălul albit forfota lumii se înaspreşte nesomnul îmi aşază dinţii în rafturi ascuţindu-mă strâng în pumni sângele de plumb şi îţi scriu cu nepăsare iubite mâinile tale necuminţi îmi aduc fărâme de soare buzele tale de argint îmi aşteaptă bătăile de aripi şi asfinţitul mă cheamă în cămările tale adânci ne sunt căutările legănate de păpuşi cu ochii împletiţi din ierburi amare cu pieptul de scânduri te-am aşteptat pe o cărare de luceferi ascunşi dar tu nu ai venit şi îţi urmezi pasul peste umerii mei înconjori lumile de hărtie nouri şi munţi în burţile multor fecioare ai sângerat iubite al meu cu nimb de foc te-am aşteptat şi tâmplele noastre nu s-au atins şi mâinile noastre nu s-au închinat şi privirile noastre nu au scuturat cerul trupurile noastre iedera încă nu ni le-a înveşmântat voi veni mi-ai zis demult vorbele tale inundate într-o lumină diafană au murit voi veni ai tot strigat şi munţii capetele şi-au aplecat şi mâinile mele au tresărit cununa de cristal pe creştetul meu s-a dezrădăcinat tăcute zâmbete pe obraz mi-au înflorit şi tu iar m-ai strigat rătăcitor printre crengile nopţii rupeai târziul trupul acoperindu-mi-l cu uitare scufundându-mă fără milă în râuri de sânge în râuri de foc în râuri de nepăsare mă poţi în luminile amurgului privi şi îţi voi aduce daruri descusute din talie îţi voi legăna copii cu tăplile de humă o să mă înalţ plutind între noapte şi zi între nouri şi ceaţă între hotare de anotimpuri pentru tine Acolo voi fi fărâmă de viaţă înaintea ochilor tăi galbeni nu voi muri şi voi clinti umărul cerului te voi căuta printre mulţimile nebune poate într-o cumplită noapte pe când nisipul va plânge şi îngerii mă vor striga te voi regăsi