corbi cenușii fără de ochi
se rotesc pe deasupra lumii
sparg lumini în dangăte flămânde
despicând trupul amorțit al nopții
mâinile cutremurate numără zădărnicia
așezând-o în cuburi de granit
a mai trecut o duminică răstignită
pe un alt deal al crucii
încă un pas o sută şapte şi
muntele Tabor se va toci în
drumul acesta fără de sfârșit
care o să ne intre negreşit
pe sub coaste ziua
nu mai împletim cununi
din ramuri de spini
nu mai aducem oţetul
în pocale de argint
drept răscumpărare a păcatelor noastre
doar ne scuturăm sandalele de praful istoric
şi intrăm tropăind nesimțitori
în cetate pentru ca nimicul
să nu se mai sfârșească
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu