duminică, 10 martie 2013

şi cum

îi zic margine de os
îi zic munte cu
inima suflată
şi cum să nu mă plec doamne
peste luntrile de lemn
cu gândul că l-aş
mai putea întoarce
cu mâinile lui
volatizate
cu trupul încă
destul de cald
-o iluzie pierdută-
pe un drum
ce a rămas
nenăscut

Niciun comentariu:

amnezie poetică

mă închid în ochiul de sticlă trupul mă strigă pe un nume sacadat într-o numărătoare abstractă se face iarăși noapte perdeaua neagră spa...