îi zic margine de os
îi zic munte cu
inima suflată
şi cum să nu mă plec doamne
peste luntrile de lemn
cu gândul că l-aş
mai putea întoarce
cu mâinile lui
volatizate
cu trupul încă
destul de cald
-o iluzie pierdută-
pe un drum
ce a rămas
nenăscut
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu