marți, 26 martie 2013

la poarta oraşului pierdut

îmi vopseam buzele în negru
şi unghiile cu praf de timp
fiica mea îmi aducea
caietul cu foi de mătase
pe care era scris
MANU-Scris
mă îndemna să scriu
doar pentru ea
sau pentru umărul meu
dislocat de gura unui înger
ies fără de lacrimă
din ploaia de umbre
ca şi cum aş ieşi
dintr-o casă pustiită
ca şi cum aş ieşi neterminată
de sub dalta unui meşter făurar
mă dor ochii mă dor oasele scurse
şi mă las pradă minţii tale
trebuie să mă vezi aşa cum nu sunt
o apă învolburată
în care se ţes noi anotimpuri
din ce să mai trăiesc doamne
şi simt cum
din mine ies braţe
puternice fără de unghii
îndreptate înspre grumazul
omului fără de sânge
înlemnit la poarta oraşului
pierdut

Niciun comentariu:

Simbioză

Îmi va fi dor de tine pân` la stele, Prietene al meu nocturn, Las ție moștenire cântecele mele Pe care-aș fi putu...