cât de mult ne aparținem
nimeni nu ar crede iubite
ne îngână corul albastru al
pisicilor nebune
amestecate-n pașii
cu colți de sânge
dar ai grijă de azi
las ţie trupul acesta
care nu mai știe a paște
şoareci în grădinile de fluturi
îmbălsămează-l lustruiește-l
bine prea curând se trag concluzii
pripite se aruncă cu pietre în urme
ascuțind cuțitul în obrazul celui mai plăpând
şi cicatricile pot fi niște semne săpate pe
mâinile înmănușate
cu suflete umflate ca
niște păpuși îngrășate
crescute-n crucile de lemn
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu