miercuri, 27 martie 2013

dragă domnule emm

copiii mei dorm
visează un asfinţit
în care timpul îşi curbează aripile
şi a uitat cum să curgă
aerul aici e foarte rece
dimineaţa ne facem loc
pentru ultima oară
atingând sfioşi locul
dintre secundă şi cuvânt
am învăţat a ne privi
pe sub valurile ploii
ca nişte umbre fugare
care au înălţat în toiul nopţii
podul strigătelor seci

cineva ne aruncă în cale o oglindă pustie
care-şi întoarce faţa

dar dragă domnule emm
podul e prea înalt
pe lângă stabilopozii gigantici
mă îndepărtez
mă îndepărtez atât de mult
încât nu mai reuşesc
să zăresc marginile cerului şi
nici numele copiilor mei

chiar şi ei îşi visează liniştiţi visul
încorsetaţi în nourii de fum se depărtează
se depărtează gesticulând
tivind cămaşa zorilor
şi mă cuprinde o tristeţe molatecă încât
de emoţie mângâi cu gleznele povestea asta simplă
în care nu mai moare nimeni
pe când focul se întoarce
liniştit cu obrazul în vatră

Niciun comentariu:

miracol

copiii cerului vor moșteni pământul murdari cu mâinile înmănușate în stele vor paște oile păstorului cosind prin umbrele înserării se vo...