am tras iluziile
până dincolo de
ultimul meu gând
sunt un om simplu
gândesc
nu am deprinderi alese
ca fiecare am învățat
treptat tainele vieții şi
am pătruns în nuanțele mondenităților
uşor ca o umbră de nimenea știută
străină cu trup de noapte
cu pieptul bolnav
împleticindu-mi depărtările
uneori aud bocetul ascuns al cocorilor
pe când ciutele perforează
cu ochii de sticlă himerele
îmi măsor şi eu tremurul peste ape
sunt un ţipăt alb îmi şi spun
simțindu-mă străpuns
de ciocuri metalice
care sapă şi sapă în a mea talie
goluri pentru moarte căutând
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu