sunt prea tristă
poate pentru că nu mă
cheamă ana
toate anele
sunt fiinţe vesele
ele îşi spală de cu seară
feţele-n râuri şi
îşi zidesc în case numai umbra
picioarele mele
mă ascund
în zboruri de şacal
sunt o săgeată ascuţită
care acoperă cu lumina ei
valul fluviului în care
îşi înfige colţii de lapte
crocodilul de zăpadă
e foarte clar
nu sunt o ană
deci
nu pot muri
şi
îmi tot caut cu pieptul
aripa de jar
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu