luni, 3 martie 2014

***

ploaia asta de păsări îndoliate 

părea să mă înece. copacii 
își ridicau neputincioși
brațele uscate ca niște veșminte
întunecate din petale ruginii. mă
caut pe sub asfaltul translucid trupul meu
strălucea se dispersa ca o puzderie de umbre
,,e orașul mărilor întârziate,, îmi zic și mușc
tulpina unei alge
sughit
mă umplu de fluturi
nici nu mai știu dacă sunt om sau dacă
am rămas o frunză aprinsă pe buzele copacului
cu ramura din ceară
știu doar că
mâna ta nu încetează să mă caute 
la capătul timpului
flămândă prin trupul înnămolit al nopții
cu plete înstelate părea că mă aștepţi să
să îmi înfig adânc şi apăsat colțul de fildeș 
în umbrele tale de ceață 
zidurile cetății nu mă recunosc 
și mă proiectează în
timpi cu unghiile ascuțite

lumina ne înconjoară
ne măsoară sentimentele de plumb
transformându-ne în resemnări 
cu fulare peste gură
cu ochii învăpăiați bolborosind
formule matematice şi algoritmi absurzi 
fără de trebuință
.........................................................................
ploaia asta primăvăratică zic ploaia asta de
păsări îndoliate și petale ruginii pare să mă înece
sub umbre de cenuşă...

Niciun comentariu:

miracol

copiii cerului vor moșteni pământul murdari cu mâinile înmănușate în stele vor paște oile păstorului cosind prin umbrele înserării se vo...