aici nici nu mai pot să respir
pielea mea se întăreşte tăbăcindu-se
devin zid cu pieptul de oţel
îmi zornăi paşii alăturea de tine
am învăţat cum
să mă întăresc
şi
să
mă
tooot
în
-tă-
resc
-înveliş nevrotic
într-o structură de oase-
devin
stâncă de granit
piramidă cu vârfurile
întoarse asupra alor tale mâini
-despărţituri -/felii de umbre-
ca în sălile de operaţie
când ni se uită-n trup
fâşiile de carne
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu