marți, 18 martie 2014

sufocarea umbrelor

aici nici nu mai pot să respir
pielea mea se întăreşte tăbăcindu-se
devin zid cu pieptul de oţel
îmi zornăi paşii alăturea de tine
am învăţat cum
să mă întăresc
şi


tooot
în
-tă-
resc
-înveliş nevrotic
într-o structură de oase-
devin
stâncă de granit
piramidă cu vârfurile
întoarse asupra alor tale mâini
-despărţituri -/felii de umbre-
ca în sălile de operaţie
când ni se uită-n trup
fâşiile de carne

Niciun comentariu:

prea(lăuntrică

simt cum mâna mi se întinde peste timp luându-mi locul de acum locul meu încape într-o virgulă într-un singur punct m-aş și ascunde D...