sufletelor adormite
ce nu îndrăzneau aseară,
când dormeai, să te sărute.
Frumuseții tale sacre,
mâna mea de apă-vie,
îi înscrie-n taină șoapte
-vis de noapte azurie-
Iar urechea-mi se deschide
ca stăpân pe lumea largă,
-fulger trist pe trupul tău-
unde ochi ascunși s-adună,
cum adună ochi pe coadă
întristată de păună.
Și prin gânduri trecătoare,
îmi plec fruntea de Medee.
Îmi duc ciuta la izvoare,
să îți fac din ea, Femeie.
mâna mea de apă-vie,
îi înscrie-n taină șoapte
-vis de noapte azurie-
Iar urechea-mi se deschide
ca stăpân pe lumea largă,
-fulger trist pe trupul tău-
unde ochi ascunși s-adună,
cum adună ochi pe coadă
întristată de păună.
Și prin gânduri trecătoare,
îmi plec fruntea de Medee.
Îmi duc ciuta la izvoare,
să îți fac din ea, Femeie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu