miercuri, 2 octombrie 2013

îmi plec fruntea de Medee

Sufletul te strigă-n limba
sufletelor adormite
ce nu îndrăzneau aseară,
când dormeai, să te sărute.


Frumuseții tale sacre,
mâna mea de apă-vie,
îi înscrie-n taină șoapte
-vis de noapte azurie-

Iar urechea-mi se deschide
ca stăpân pe lumea largă,
-fulger trist pe trupul tău-
unde ochi ascunși s-adună,
cum adună ochi pe coadă
întristată de păună.

Și prin gânduri trecătoare,
îmi plec fruntea de Medee.
Îmi duc ciuta la izvoare,
să îți fac din ea, Femeie.

Niciun comentariu:

nevralgii

ființa mea nu mă mai strigă însetată a obosit inima nu i se mai deschide i se zărește numai ceasul şi eu stau în genunchi așteptând să ...