și atunci s-a așezat
semn sucit pe fruntea
femeii sale focurile ardeau
tobele bateau strigătele se întețiseră
noaptea amuțea dealurile se desprindeau
întunecându-le zarea acolo
era doar ea -
femeia care se împreuna
uneori cu așteptarea -trupul ei
însuși - izvorâtor de iarbă
striată ramură petrecută prin esențuri aromate
frigul mușca aceasta era limpede
era limpede și curat
ca o apă în care nu
s-au mai scăldat
niciodată muritoarele
...................................................................
până la urmă
și-au scurs pletele
în piatră uitarea
le-a fost îndepărtată și
frunțile lor se înalbăstreau
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu