îmi zburau mâinile
pe sub pământ
braţul meu stâng
încerca să mă recunoască
între acest ,,eşti,, şi
,,a fost odată,, mă astupase cerul
nestrigat mă va striga neauzit
nechemat neumblat mă va şi umbla în
umbrele alunecoase
privirilor mele
trădate şi
inima mea
cuib de pasăre
călătoare mă
tot părăseşte
izgonindu-mi morţile/
deschizându-mi porţile/
dezvelindu-mi uneori pleoapele
de tine întrebând
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu