joi, 3 octombrie 2013

astigmatism ciudat

se sfărâmau pașii de sticlă
peste cărările dumbrăvii
cu glasul de oțel
am vrut să îți scriu
cel mai frumos poem
din lume un poem
cu palmele deschise

lumea ar fi crezut că sunt femeie
-astigmatism ciudat -
nu degeaba mă numiseră
zâmbet ironic aruncat
pe buzele unor bolnave




Niciun comentariu:

Simbioză

Îmi va fi dor de tine pân` la stele, Prietene al meu nocturn, Las ție moștenire cântecele mele Pe care-aș fi putu...