joi, 3 octombrie 2013

astigmatism ciudat

se sfărâmau pașii de sticlă
peste cărările dumbrăvii
cu glasul de oțel
am vrut să îți scriu
cel mai frumos poem
din lume un poem
cu palmele deschise

lumea ar fi crezut că sunt femeie
-astigmatism ciudat -
nu degeaba mă numiseră
zâmbet ironic aruncat
pe buzele unor bolnave




Niciun comentariu:

Sentinţe

mă împiedic în propriul nume ce simplu și drept îmi tremură genunchiul îngrozit înghit gazul metan și fac implozie de flu...