duminică, 13 octombrie 2013

miezonoptica

00:00 o noapte ca asta parcă
nu a mai văzut nici cerul și
oamenii treceau grăbiți sus
ținând umerii altor femei
cu șapte brațe
cu gurile aburinde
coapsele înfierbântate
ridicate înspre liniile
desenate deasupra
caselor prea mici
copiii strigau
sau cântau
cântece patriotice despre o
moștenire nedemnă
de la bunicile despletite
coborâte demult
în grota întunecoasă
coceau grâul în
vase mult
prea mari
albeau pânzele se
închinau legănându-și venele
de flamură neagră și
așteptau să se închidă
ochiul de cioclu
mereu neadormit

2 comentarii:

Irina Dumitrascu spunea...

Foarte frumoasa postarea ta...imi aminteste de vremuri mai bune...:)

Dorina Neculce spunea...

multumesc de popas, Irina!

amnezie poetică

mă închid în ochiul de sticlă trupul mă strigă pe un nume sacadat într-o numărătoare abstractă se face iarăși noapte perdeaua neagră spa...