00:00 o noapte ca asta parcă
nu a mai văzut nici cerul și
oamenii treceau grăbiți sus
ținând umerii altor femei
cu șapte brațe
cu gurile aburinde
coapsele înfierbântate
ridicate înspre liniile
desenate deasupra
caselor prea mici
copiii strigau
sau cântau
cântece patriotice despre o
moștenire nedemnă
de la bunicile despletite
coborâte demult
în grota întunecoasă
coceau grâul în
vase mult
prea mari
albeau pânzele se
închinau legănându-și venele
de flamură neagră și
așteptau să se închidă
ochiul de cioclu
mereu neadormit
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
2 comentarii:
Foarte frumoasa postarea ta...imi aminteste de vremuri mai bune...:)
multumesc de popas, Irina!
Trimiteți un comentariu