cadre
claxoane întuneric asfalt obosit
pașii mei răsturnati în
burta nopților apoase
tăcerile mă astupă
legănându-mi umbra
copiii străzilor murdare
chicotesc alăturea
de câini comunitari
femeia își întinde trupul
scheletic pe banca din plastic
s-a oprit lumea îmi zic
în loc să îmi văd de treburi
adun în poală întunericul nopții
și aştept să mă sting
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu