duminică, 20 ianuarie 2013
albastrul meu Etern
îmi vor apune înapoia ochilor taine
îngeri şi arhangheli metalici
poleiţi cu aur
bolţile înaltelor biserici
se vor apleca-statuie putrezită-n lemn-
tu dară
du-te
şi deschide câmpul
mireasă să îi fiu
alergând peste ceţuri
voi trece puntea
chiar trupul meu îl
voi da zălog ielelor
să îşi rupă talpa
flori
flori peste zori
domniţe încuiate-n rădăcini
tărie a mea
înfierbântată
mai înaltă decât iarba
mai aprinsă decât apusul
mai verde decât pământul
-Întreg-
să te mai caut?
-albastrul meu
Etern-
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Un comentariu:
multumesc! o sa ma inscriu pe blogul tau, Cristina! un an nou fericit si tie!
Trimiteți un comentariu