reNaşterea

iată inima mea puţin
luminată-plecări şi întoarceri-
neobositelor chemări cu aripe zdrobite
în cercul de foc-ţipătul straniu
parfum de zbatere eternă-
Totul era putred
ardea pustiul şi
El a plecat
a plecat înjurând
s-a întunecat
în urma lui apusul
râul ardea ca o rană deschisă
purulentă lichidul vâscos
avea gustul sărat- buză muşcată
într-un război
fără sfârşit mă va afla pe
deasupra cerurilor tale doamne
cu palmele dospite
ochii adânciţi
în fuioarele de fum
feţii-frumoşii se vor naşte iară
din lacrima albastră
a maicilor de lut

nocturnă gothică

solitude

treceam dincolo de
surâsul ploii smulgeam nuferii
cu inimi pătate
peste sicriul deschis
se aruncau mame neadormite
-naniii-naaaaniii le
auzeam glasurile arămii
,,nu trebuie,,-nu...
să nu uiți cântecul de leagăn
chiar dacă ți-au plecat copiii
chiar dacă nu se mai aud triluri
peste ape e drumul iluziei
nu-l poți acuma părăsi
-un piept dezgolit
o mână descărnată-
e atâta durere în cuibul de vultur zic
încât îmi vine să
iau noaptea de gât
să o învârt peste toți copacii
și tot învârtind-o să
o arunc până
la nouri să o învăț
alăturea de morțiii
morții
a trăi

încă un pumnal

ascuțeam zâmbetul păpușii ramona
buze ciudate sclipici rostogolit peste un ram
e din cauza bolii mi se spune
n-are nimic ramona
i-au trecut sudorile morții
peste trupul slab
dar n-are nimic
de ascuns
totul e bine
condamnații
nu mai au nevoie
de încă un pumnal

inscrie-te acum si poti castiga bani pe net promovand magazinul Lady.s

http://ladys.ro/create_account.php?affId=CAlSAdSU&din=promo

umbră celestă

cei care m-au iubit
au smuls gratiile
iată
au plecat
fredonând
i-a şi primit pământul
cu buza deschisă şi
eu zbor înghiţită
într-un plonjon interzis
mă războiesc dăruindu-mi sângele
pentru voi
mă voi întoarce
ridicând geana zdrobită
o să îmi înec talpa 
în nisipul fierbinte
veşnic în floare
mă spumegă râul
odihnă a umbrelor mele urlătoare
lacătul timpului încuind 
surâsul meu tăiat şi
mă prefac în linişte
într-un Dincolo-într-o altfel de umbră
celestă
îmi veţi zice durere
îmi veţi zice clipă răstignită
stâncă adormită 
în pieptul de claun
alunec
adânc
sugrumată de a mea viaţă

femeia din umbră

auzeam strigăte
sub fereastră
lumina se curba
ca o femeie amorțită
mă decupam
din umbra fantomatică
şi-ţi legănam la miezul nopții
copii ieşiţi din floare

apoi mă destrămam
cu spatele plecat
cu mâinile în buzunare
în colțul acela
mă reclădeam
doar pentru tine
că să mă poți purta
până se dărâmă cerul
cu grijă
cu mare grijă
iată
îți pot atinge chipul
şi tu mă privești fără de ochi
fremătând alături
de femeia care mi                                                                                                                  s-a cuibărit
...în umbră

în mine

.. Când ai dubii, spune adevărul,,

s-a ascuns un troll
care îmi cercetează trecerea
pe sub umbră obosit
pasul meu hâşcâie
speriat în miez de noapte
vreau
să mă întorc
să fiu sigură
că mai e timp
cât să îmi pierdeţi urma
ca pe un suflet uitat
pe dedesubt căptuşind vorbele
cu fâşii de sârmă ghimpată

cu trupul subțire

aşa cum am presupus mona
a rămas fata bătrână
cu mustaţa ei severă
cu trupul subţire
şi braţele albe
neatinse de rugină
aş vrea să o aşez
undeva pe o margine de vitrină
să o pot privi din toate ungherele
cum îmbătrâneşte
liniştită
împletind ciorapi şi
fulărașe argintii pentru
eternitatea bărbaţilor de paie

trup@zadarnic

în mine-a adormit un stol de fluturi
în mine se zideau biserici
se-ntrezărea un strigăt
/Aleluia/
dar poate numai azi
sunt o femeie bătrână
cu degetele uscate și trupul chircit
la rădăcina copacului gol
îmi dezleg toate sforile
așa cum un copil dezleagă sfoara
din jurul gâtului unui câine
condamnându-l la moarte
și poate numai azi bărbatul acela
care trage după el norii o să mă întinerească
spunându-mi mamă
spunându-mi iubito
spunându-mi noapte
a tăcerilor apoase
și soarele meu o să iasă dintre ierburi
ce zile bune
ce zile
ce anotimp fără de timp
adie vântul
sunt trup
sunt pasăre
sunt vultur
sunt liliac bătrân orbit zdrobit
mă leagă zilele de codri
ce mai contează

aziza

azi oamenii de carton se umflă-n pene
fabricate zâmbesc prostește
se cred un fel de zei banali
învăluiți în fumul aroganței
scutură gușa poliromă se dau în
lături nu poți nici să-i atingi cu
vârful degetului de cristal
aziza tu n-ai știut
nu e ca ieri oooo nu
oamenii de mucava se retrag în umbre sau prin azile cu miros de
moarte agonizează la porți de cimitire se resemnează în
spitale proaspăt renovate cu îngeri
țintuiți în cuie ruginite la căpătâi le
 închină milostivii multe rugăciuni și ei chiar mor
așa de probă
mor ușor
încet
poate modern precum se cere
dar eu ți-am pus o pernă grea cu
fluturi carnivori la căpătâi să poţi visa și tu
cum se zboară prin noroiul rânced cum încă
mișună prin noi viermi planturoși cu burțile crăpate
ba am putea dacă ai vrea să trecem ca o lamă
ascuțită printre fum de veșnicii
pentru că vezi tu aziza și dimineața asta cu genele împrumutate din genunchi
a început a` dracului să pută

fuga - frica

decor sinistru

mă aleargau pe drumul cotit
-umbrele mele, sărut-
în asfinţit
şi-n praful cald
mă urmăreau bărbaţi atinşi de boli
cu obrajii aprinşi cu
bocancii lor milităreşti cu
mâinile înnămolite
căciuli ruseşti trase
peste frunte ca şi cum ar fi vrut
moartea sub mânecă
să mi-o ascundă

să nu îţi doreşti şi tu din
astea spunea mama
să nu tânjeşti după un bun
care pentru tine nu ar mai fi
atât de bun nu mai spera-n minuni târzii
cum ai intrat aşa
ar trebui să ieşi
-nebun-
cu mâinile legate
cu însemnul adânc săpat
în spatele sabie
nu o să te mai recunoască
nimeni cu gâtul umflat cu
limba plesnită pieptul scorojit
stopit cu sânge
într-un decor sinistru
frica din urmă o să te pască
îngreunând copacului vederea

înaintea ochilor tăi

am uitat
poveştile neterminate
calvar într-un sertar
cu scârţâit de oase moi
mi-a trosnit inima
ticăind secundar
ca un clopot răguşit
apus înaintea ochilor tăi
cu ape tulburi
poteci întunecate

cu palmele în cer

mai multe stele
voiesc doamne mai multe
aprinderi ființei mele
să îi dai
o apă lină
fără de păcat
sudoarea să îmi culc
ooo adormire a noastră
cu palmele în cer și
talpa îngropată
în mormânt
așteptare
poruncă
bătaie stingheră
sub pleoapa leilor
în cușcă
mă amăgesc/
aveți dreptate
e în înțelesul vostru
pe sub copacii încă
în floare iau timpul în brațe
ca pe un copil
apatic
și furibund

e acolo

urcând dealul îmi
imaginez că el e acolo
ferecat în scoarța salcâmului în floare
în mijlocul durerii
îi aprind lampioane aproape vii
(noaptea mi se deschide în palme)
alerg prin apele tulburi ale minților
,,e acolo.. îmi zic între
întuneric și adânc
şi sap în amintiri cu
amăgirea că aș putea să îi
deschid coasta adamică
să-i răsădesc nuferi netulburați
astupându-i tăcerea cu vorbele târzii
fumul o să dea în clocot 
peste trupu meu
se vor îneca pârâuri
dar o să mă recunoască
în dama de pică poate încă 10 ani
i-ar mai trebui pământului
să îmi schimbe fața

Leo Rojas - There is a place...

albastrul meu Etern

îmi vor apune înapoia ochilor taine
îngeri şi arhangheli metalici
poleiţi cu aur
bolţile înaltelor biserici
se vor apleca-statuie putrezită-n lemn-
tu dară
du-te
şi deschide câmpul
mireasă să îi fiu
alergând peste ceţuri
voi trece puntea
chiar trupul meu îl
voi da zălog ielelor
să îşi rupă talpa

flori
flori peste zori
domniţe încuiate-n rădăcini

tărie a mea
înfierbântată
mai înaltă decât iarba
mai aprinsă decât apusul
mai verde decât pământul
-Întreg-
să te mai caut?
-albastrul meu
Etern-

coabitare

în mijlocul nopții doamne
în mijloc adânc mă trezesc
flacără vie și greoaie
precum talpa apăsată a
unui pământ fără de țară
lumina lunii îmi arate semnele uitării
girofaruri stranii aducătoare de senzații
îmi încununează copacii cusuţi cu
floare de zăpadă
într-un zâmbet strâmb
și o să îmi bată
în ferestre nori
cu degetele înnegrite
guverne răzvrătite
vor căuta coabitare
condamnând
la o nouă trăire pe
sub străzile murdare
lăsați câinii și stăpânii
slobozi la grămadă că
doar în astfel de gânduri sumbre
cusute pe sub piele cu litere rotunde
o să-mi mai fie noaptea noapte și
urletele urlete adunate laolaltă
acoperind ochii
o să ne țină de foame
și or să ne apere
pielea vândută pe vânt

Lectie engleza usor si repejor-Conversatie 4

peregrin

caut cu unghiile despicate

ceva

în piatră sap adânc

tot mai adânc

degetele îmi lasă urme

în vene

se scurg

şi

uit că nu-s fiară dar

unghiile mele amestecă

amestecă praful

.....................................................................

......................................................................

!haidem, haide, hai, un pas,

încă un pas,

două urme stinghere pe

apa cerului alunecând...

Petre Tutea (listă de redare)

şi îngerul

îngerul se oprea întotdeauna
la poarta noastră
își tremura o umbră
pe sub ușă
mama aprindea odaia cu
mâinile curate
ne arăta lumina
zugrăvită-n arabescuri
pe un perete
ba pe celălalt

( tu știi?
lumina aceea care punea mari semne de întrebare
pe când nu așteptam răspunsuri)

odată mama l-a întrebat :
- amurgul tremură pe ape?
și umbrele-i zburau
ca niște stoluri pe deasupra

toamna intrau şi-n mine multe păsări
mă înălțau  în jurul trupului
pe când oglinda nu voia să-mi
mai arate chipul dar îngerul urca
să-mi lumineze cerul
de foarte sus ca
un tablou uitat
în poarta noastră…

angoase

înot într-un întuneric
de nepătruns şi e departe
locul malul se surpă
nu pot să opresc nici câinii
aleargă cu mine
într-o cursă nebună

e ca într-o poveste
cu imaginile tulburate
caut un ochi de pasăre
în umăr să mi-l răsădesc

fidelitate / fidelity

all the roads have closed
in the  tower  of waters
we may live
with borrowed  lungs
we still  swell one another-
asleep swing
of lonely childrenhood
   but,today I shall obey
today I shall be
 a small and caressing May rain
That  only I can be for you
Open your soul my love
my yell crushes
the empty towers, the wall
is raising inside you havens of light
and shadows stay next to you
in my water`s face
with obedience drops
on your forehead
I bow to you.


s-au închis toate drumurile
în turnul de ape
mai putem trăi
cu plămânii împrumutaţi
cu venele desfrunzite
ca nişte ramuri întinerite
ne putem creşte
unii pe alţii-leagăn adormit
al copilăriilor sihastre-
dar azi mă voi supune
azi îţi voi fi ploaie de mai
măruntă
mângâietoare
aşa cum numai eu îţi pot fi
deschide-ţi iubite sufletul
şi strigătul meu dărâmă
turnurile goale zidul
în tine zideşte
ceruri lumină şi umbre
rămân lângă tine
în chipu-mi de ape
cu stropi de supunere
pe a ta frunte
mă-nclin

geneză

geneză 2

ca o pasăre cu penele
înfipte în ochi
cerul îşi pregătea
parada anotimpului de vise
sprijinindu-şi fruntea
în pieptul primăverilor târzii
înălţa braţe uscate
ca nişte lopeţi putrezite
şi gândea că ar putea
din nou să zboare
pe deasupra
celorlalte ceruri
sau să nască
alte şi alte stele
cu cearcăne înalbăstrite

himere înţepate

bănuiesc domnule că e de bine
ce am să-ți spun și
mă așez așa confortabil în
tocul ușii cu degetele bătute-n cuie
sângerez privind mâinile tale aglomerate
mereu umplute cu fericire
pentru că doar tu el ea ei ele
împart fericirea eu doar privesc și
mă întreb când o să umblu pe aceeași parte
sau când o să îmi împletesc pletele înnegrite cu
lumină
dar deocamdată umblu și umblu și umblu
lovesc în zadar luciul apei cu o cazma ruginită
să tulbur liniștile astea înecăcioase
ca niște umbre de himere înțepate în talpă
îți spun că da am găsit şi pacea ta
aruncată la ghenă înt-o pungă din plastic bine legată la gură voiam doar să îți mai spun că
de mâine
mi-aș lua copiii să le găsesc un nou adăpost
însă
mereu există câte un însă care te sugrumă
care îți taie zborul acela cu o singură
aripă

cum spuneam : însă
programele astea non-guvernamentale
non-profit parcă ar fi create ca să dea rateuri și o să rămân tot în mijlocul drumului cu ghemul de speranţei în gât și o altă primăvară pe buze mi-a încolțit dar
uite uită-te bine
am încremenit cu brațele ridicate în cruce nu mai
semăn a zbor şi nici nu mai ai ce rupe
aripile
demult mi-au putrezit

bănuiesc eu că tu ești dintre aceia care știu ce
înseamnă să trăiești la margine de lume
într-un război permanent udat cu sânge
veșnicul meu război cu umbră
cu tundră cu vulturi fără de capete
cu gheare ruginite în plasa de sârmă

şi
când nu pot să dorm îți deznod umbra
din lacrimi uscate domnule
ca să te bucuri de potopul
acesta risipit eu doar ţi-l adun să îți
bandajez în el tristețile
pentru că
în dimineața asta
nici eu nu oi mai fi
de trezit
și cred că asta
e chiar bine
pentru că tu îți eliberezi
îndată mâinile umplute și
mă așezi pe marginea cerului
așa
confortabil
să mă adulmece
nări nărăvașe de nălucă

*ochiul de chihlimbar

ochiul de chihlimbar

 dar vino mai aproape  zic
 aşa
 lasă-ţi ochiul translucid
 de chihlimbar
 să poposească o vreme
 pe umărul meu vezi
tu miracolele au nevoie
 de împletituri sinaptice
 ca să se nască aseară cineva
 mi-a închis poarta
şi a lăsat doar un bec luminos
 agăţat de nucul din faţa casei
 am văzut clar obscuritatea libertăţii mele
 care se oglindea făţiş în peretele uriaş al lunii
 ............................
 nu te speria nu ne ameninţă
e doar degetul îngerului care se îndreaptă
spre inimă ca un pumnal strălucitor
 ei da acuma ne și
putem vedea mai bine
 ne străduim a auzi mai bine
 tu fredonezi cântecul acesta despre...
 dar ce mai contează
peste tot pluteşte
 beatitudinea şi confortul
 becul îşi terminase pesemne energia
 lumea se vedea murdară şi diformă
ca o plastilină amestecată îndelung
 de o mână nevinovată de copil
 se năşteau reflexele unor alte locuri
 neumblate
 negândite
 nescrise
 !ce dracu
 strig
şi mă lipesc până
la contopire
 de lemnul porţii
 pipăind ochiul
 curat al umbrei
 era albastru

*

eu şi Chriss

copilul se oprea adeseori la poarta noastră
şi îmi asculta plânsetul înfundat
prin care mi se scurgeau ochii.

odată mi-a ridicat pleoapa înroşită şi grea
s-a strecurat înăuntru şi plângea ghemuit
în locul meu ca să-mi dea răgazul
de a te putea visa rătăcitor
alergând peste clipe.

după ani şi ani, m-am întors
şi am auzit scâncetul sfâşietor
în pieptul supt al copilului
m-am furişat pe fereastra larg deschisă
m-am scăldat în lacrimile Lui
spre a-i dărui liniştea de
a ne visa fericirea.

fericirea, Chriss...
cum nu o ştii?

femeia aceea despletită cu mantie străvezie
ţesută-n ochii de iluzii
care-şi jeleşte veşnic
morţii pe la porţile închise
pe când cocoşii cântă
a patra oară.

priveşte, Chriss!
!unghiile ne-au crescut ca nişte elitre ascuţite
chipurile ni se imprimă întunecat
în rama aurie a tabloului
apa rochiei mele albastre se tulbură
sub văpaia ochilor de chihlimbar.

dar, hai să ne aşezăm, Chriss!
aşa
cuminţi
cât mai departe
uite
se arată zorii
în piaţeta părăsită statuile se dezgolesc
sărutându-şi vârful degetelor
şi Noi evadăm ţinându-ne de mână
în aceeaşi crudă realitate-halucinaţie-vis(are)...

încorsetat

un Elastic îmi strânge mâna
îmi muşcă din sânge
venele pulsează nebun
şi nu am puterea
de a trece pe lângă oameni
fără să nu le observ
fâşâiele de lumini
care le acoperă carnea
încă nevindecată şi
nu cred că mai există
un colţ neumblat
în care să îmi duc păianjenul
de casă care ar putea să îmi
ţese cele mai alese pânze
distinse haine mi-aş face
să acopăr cu ele parte
întunecată
a lumii

tablou cu multe umbre

felinare înalte până la nori

aruncă umbre şi peste 

umbre alte umbre

coboară

peste un oraş mort cu

mii de cadavre se

aruncă aşa ca şi cum s-ar arunca

cu bănuţi copiilor la o înmormântare

a unor oameni foarte bogaţi

a unor oameni poleiţi cu aur

care nu mai pot de atâta nobleţe de atâtea

titluri puse în cârcă 

încearcă să iasă

din starea asta scorţoasă

măcar acum să îşi dezlege nodul cravatei

măcar acum să poarte şi ei tricouri lejere

cu inscripţii haioase şi o paranteză rotundă

cu două puncte să le zâmbească 

măcar acum e linişte pe facebook

din când în când dispare câte unul

dar totuşi e destulă pace şi

ceea ce e şi mai important

e liniştea asta îngrămădită

adunată de preturindeni miroase a mere coapte

şi a mulţumire maximă doar câţiva corbi

fără de aripi  câţiva fluturi fără de capete cad

peste grămezile de galbeni în plămânii

oraşului cu multe semne de întrebare

se trezesc tot mai devreme 

copiii aleargă sar leapşa desenează

pe trotuarele pustii căsuţe văruite

cu părinţi la poartă şi e un sentiment

aşa plăcut să zâmbeşti

fără de griji

asta-i chiar

ce îşi doreşte România-ţărişoara mea-

nu un alt caţavencu ignorant şi ipocrit

care să ne piardă

iar

şi iar

şi iar

Scrisoarea

*per speculum in enigmate,,

am mult bun simț
de observație
de pildă pot deosebi
malurile de ape
copiii de pisici
nisipurile de prund dar cu toate astea
nu mă pot numi corp experimentat
cu bucăți mari de timp
și atunci mă golesc de umbre
acoperindu-mi dârele de sânge
cu un giulgiu alb
pe care s-a întipărit o față
apoi mă strâng în mine ca într-un cocon
privind printr-o fisură
partea întoarsă a lumii

(per speculum in enigmate)
...................................................
parcă n-aș vrea să mă treziți și
de aceea o să vă (a)par dormind haotic
de parcă aș fi o
păpușa austeră
cu buzele de piatră

*îngăduinţe

cumpăr îngăduinţe


şi somnul păleşte
în faţa ta
iubire vândută
socoteşte tu
pânza aceasta
din care ies suflete
sfârtecate şi aproape
pustii aplecate întru tot şi
întru toate nu
cerul nu iarba
pământul nu
astea mă leagă
sunt vie şi dorm în tine
lumină care îmi ştergi infinitul
cu palmele învăpăiate
mai lasă-mi timp
hai îngăduie furtunii de sânge
să îmi închege speranţa şi visul
să îmi clatine umbra căci
iată bani grei îmi acoperă trupul
aici prea departe nu
s-a împământenit pustiul
sufocată de toate şi
de tot întoarsă în adâncuri
doar zorii îmi vând îngăduinţe
-pleoape arcuite din ceruri
să îmi croiesc-

în groaza altor timpuri

scutur copacul facerii

de stele

deasupra gropii

morţi cu mănuşi dantelate

răsădesc flori carnivore

în pădurea domnească

un zdrăngănit de lanţuri

mă adoarme şi cresc de la genunchi

până-n obrazul stâng îmi caut o scurtătură

păşesc pe sârmă ghimpată

heruvimi cu chipuri de păsări

îmi zvâcnesc pe sub tâmplă

ascuţindu-mi uitarea

la patru şi un sfert

o să îmi zdrobească trupul

la patru şi un sfert

o să îmi caut prada

pe stradă

strigăte înfricoşate

feţe crispate

coaste şi cranii

feureri nebuni

cu zvastică înferată

în piepturi renasc

apocalipse 

 bătrânii corbi au împietrit

în groaza altor timpuri

vreau să mă întorc dar

gura mea însetată soarbe adânc

Adâncul

e liber mormântul

pentru ce mai strigă cerul

dacă nu s-a născut pământul

pentru ce apasă colții

dacă lupii nu mai trăiesc şi

nu e vorba despre iubirea

de frate aproape sărac sau bogat

lepros samaritean sau neamul ales

nimeni nu se mai îngroapă azi

e liber mormântul

tăiați vițeii cei îngrășați

umpleți carafele

cu sângele mielului

mâncați din trupul sacru al pâinii

nu mai sunt tristă doamne

când Cel de sub

umărul crucii

mă îndeamnă

să trăiesc

nostalgii

Motto:,,Priveşte-mă aşa cum sunt, o adiere uşoară cu aripi de zăpadă cusute-n tălpile ceţei,,

Păstrează-mi Doamne gura
de îngenunchiată,
Să-mi pot urma prin zare zborul
de pasăre ne`naripată,

Şi cântul meu necântec
să se-nchege
În dezacordul trist de violină,
ciobită, noaptea să-mi urmeze,
Să mă prefacă-n floare de sulfină
Şi sufletul să-mi lumineze.nostalgii

Iar stele dalbe, lucitoare,
Să condeieze albe unde,
Fiorul să mi-l parfumeze,
Şi-n valul alb să  pară
a mă ascunde,

În zborul ei sălbatic, iată,
M-a-ncorsetat cu patimă o cucă,
Mă pribegeşte-n vânt aievea,
Şi zarea-mi pare o nălucă.

De ieri mi s-a învineţit oftatul.
Şi înălţându-mă-n penumbră.
Mi-a dispărut din gene satul,
Doar prafu`-a mai rămas
în urmă...

în liniştea Ta

foşnetul din tine
o să îţi acopere ochii
e o toamnă absurdă
zic
în prag de moarte
singur cu
umbra ta
îmbrăţişând umbra
cerului
zi după zi
te vei scufunda
şi umărul o să reteze norii
cu pustiul din oase
te vei trezi
ascuns
ca într-o pelerină
plutitoare
în liniştea Ta

chibzuinţă

în ochiul meu stâng
îşi târăşte tăcerea
un cerşetor cu
obrazul albastru
caută lumii o vină
pe sub solzii mei
trec batalioane
gata
lupta
bârfa
minciuna
femeile uşoare
bărbaţii aroganţi
arestaţi vărsătorii de vise
viaţa asta
chiar
la toate
s-a gândit

un ceas

un ceas fără de limbi
îmi vorbeşte
între un tic şi un tac
note fugare într-un cântec
-tăcere-
a mea
a multora
trecutul e doar nevoia
de a căuta
prin tine
prezentul trece
cu mâinile împreunate
ca o închinare
într-o catedrală pustie
cu îngerii zburând
din vitralii

un ceas fără de limbi
îmi pune degetul pe rană şi
viaţa îmbrăcată sumar
va trece pe un drum cotit
râzând a o czvârcolirile
cu mâinile pe burtă
închisă înlăuntrul pleoapelor tale
un gol fără de margini
te va cuprinde

în clocot(fremătând)

pe nisipul fierbinte
paşii mei
alături de cine
îmi vor aminti
cât de repede am să mă întunec
ascunsă în pumnul peretelui de plumb
izbesc înserarea şi mă rog
în palidul vânt
să mi se deschidă larg fereastra
să pot pricepe o dată
unde au dispărut
trandafirii metalici unde
s-au ascuns stropii şi
până când moartea ne va trage
peste ochi perdeaua
pasul florilor carnivore
până când ne va amuţi surâsul
dincolo
(sub memorie)
până când
trupul ne va mai da în clocot
fremătând

străpuns absurd

lasă-l nu îl mai goni
nici când ochii lui
s-au ascuns nu
ți-ai sfâșiat chipul
pieptul nu ți l-ai sfârtecat
și iată zorile te-au străpuns absurd
irizând văzDuhul
s-au întors cocorii
alunecându-ți aripa dreaptă
cu foșniri deșarte
e primăvară ai stigat iar
vor trage lunatecii brazdele
peste ogorul de cuvinte trupul asudat
ți-l vei apleca
robule rob al nopților
răstignite în valuri de iluzii
te vei scălda
gura cu nisipuri mișcătoare
astupând-o fiu al jertfei fiindu-ți chipul în
care oglindă ți se va despica venele
în care unde ți se vor desprinde
înflorindu-ți zâmbetul
tot tu îmi vei fi
carnea cea flămândă
pe care am să o trăiesc

fără de sfârşit

într-o zi El nu a mai venit

şi l-am văzut cum s-a îndepărtat

în mijlocul zilei

fără de sfârşit

paşii lui adunau ploaia de frunze

întrupate în inima cavalerului de plumb

umbrele se umpleau

cu aşteptări şi vorbe călcate nesigur

spaima se desfăcea 

ca o cravaşă

pe trupul nărăvaş al lunii

un templu al nopţilor

deschidea trepte

în adânc

m-aş îngropa doamne

în cercul norului de foc

dacă s-ar întoarce

nu m-aş mai opri

Timpul

nici visele nu mă mai suportă
păianjeni uriaşi
îşi ţes prin mine pânza
ah acest pericol
amânat
cu pistolul în tâmplă şi
tu tot mai trăieşti
ca să însemni
o nouă zi
cu palmele
scuipând
în calendar
cu picioarele de lemn
priveşti cum trece
Timpul

REVIZORUL de N.V. Gogol - cu Horaţiu Malaele - TEATRUL DE COMEDIE

Cel mai iubit dintre pamanteni (1993) - Scena de la Sarpele Rosu