mă cern... ca o ploaie de fluturi
ca un sunet de flaut vibrez
dragul meu cu inima de plumb
ochii mei au învăţat să te privească
şi stau de veghe
în poiana fermecată
dresez păsările şi gărgăriţele albastre
să facă tumbe
desenând oameni de fum
atârn copacului din zori
stele zglobii
când te zăresc aşa de după doruri
cu genele înghiţite sub limba de şarpe
nu îmi mai este frig
să-ţi netezesc o karma
pe obraz
las urma de sărut
care nu-mi poate
învia o altă clipă
............................
şi-atunci mă cern etern talaz
peste o mare de trupuri care
îmi fuge printre tâmple
să îmi aşeze moartea
cruce înflorită la căpătâi
tablou cu ochi holbaţi
mă-ngrop în trupul gol
şi iarşi mă petrec tăcut
pe lângă nourii câlţoşi
visez că dormi şi nu
...mă poţi cunoaşte
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu