surâs gothic

pentru că mă iubeai
așa putred
ca o tornadă anxioasă
am stins în tine sonata lumii


și mi-am încrustat pe buze
(cu pumnalul trupului întreg)


semnul morții,
apoi semnul vieții


și iar semnul...


am început să mi-l vopsesc

până am devenit metresa cuvintelor
(perfectă)


și îți vorbeam despre manechinele uitate
în cimitirul crucilor vii,
prizoniere în vise întunecate.




„-îngerii nu vorbesc în șoaptă, mi-ai surâs telpatic”


și-am început să-mi cioplesc singură aripi din piatră
să-mi însemn pe frunte
poeme însângerate despre oamenii veseli
cu obrazul ascuns în ceară
și crucifixe atârnate în gură...
îți mai vorbeam despre timpul
când mă iubeai,


așa, putred,
cu fața întoarsă în cealaltă parte...


.