eli vrea să mă împace

.pleoapele mele zvâcnesc cer îndurare
eli îmi îndeasă liniștea pe sub cămașă
ascund pădurile târzii cu păsări iarbă cerbi triști
văduviți de izvoare
din adâncuri iese aceeași arătare
cu pentagramă încrustată-n fruntea de argint
ea scoate orbului din mine mâinile de fier
și zâmbetul pierdut
eli culege fluturi de pe buzele-mi albastre
îi leagă cu fire aurii de aripi
aruncându-i în adânc de ape
îmi mângâie fruntea
pe creștet îmi sculptează ochi cu pleoape telescopice
văd totul până mai departe de linia crescută
în amurg pleoapele mă dor
eli îmi apasă degetul pe buze:
-taci! nu e durere! sunt șoapte...
vrea să mă împace
îmi îndeasă lumea
în buzunare
am câte gloanțe vrei
atâtea vieți
eu pot trăi pe când
bătrânul orb mă și deschide cu mâinile ruginite
îmi scormonește prin cenușă mai
am scântei de vise
ah cad pradă întunericului care mă reinventează
cu licărire sacră universul se revarsă în mintea mea trezită
bătrânul se prelinge prin ochii mei
se-ascunde în oglindă
frângându-și mâinile metalice
cu zgomote prelungi
de clopot și
de noapte.