în piepturi de copil
noaptea se îngrijește
de sămânța răsadurilor albe
astupând-o cu pământ reavăn
umezind-o cu ape sculptate
printre dinții statuilor tocite
o să fim fericiți măcar o dată
când mama își va desprinde
cu mare tact inima și
o să ne binecuvânteze
pe creștet așa părintește
cu un ,,da,, crescut ca pe o floare
din întuneric fără stamine și plastic
iar mâinile or să ni se împleticească
până dincolo de linia violacee
urmărind-o cu privirea
hai să desfacem cutia!
iată!
se nasc miracole
în dimineața asta
nu mai mor porumbei
răstigniți pe cărările albastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu