fugă în noapte

oooo, naiadă zburdalnică
țesută-n chip de nălucă albastră
mâna mea nu-ți mai cunoaște pasul
și tu te petreci
în fugă nebună
peste apa cerului
tragi perdeaua până dincolo de
trupul meu crud
au încetat să te mai cheme
zorii
au cearcăne adânci
pe crestetul de deal
flăcăii au început să ucidă sânzâienele
în trupuri de fecioare
atârnă flori de magiran
înmiresmând pământul
cu trupuri/șoapte
cu ochi de stele
cu pas de moarte...
&
și tu lași lighioanele cu boturi negre
cu dinți de fier
cu gheare ascuțite
să-mi sfâșie vederea?
&
nu mă privi când
deghizată în medee
trag valul peste umeri
și cad și strig
și iar mă-nveșmântez în trunchiuri reci
îmi poleiesc tăcerea cu praf de curcubeu
îți cad alene peste pleoape...
&
doar moartea a rămas captivă
în oglindă
privește
-privește!
am cerul peste mine
și talpa-mi calcă zorii
trăgând perdeaua nopții
mă pierd alăturea de tine
fugind în noapte,
în noapte...