nestinsele(În gândul lui Pip)

dă-mi mâna, Pip
aș putea desena o linie nouă
vieții tale

îi las un semn adânc
pumnalul meu nu lasă niciodată stropi de sânge
doar urma
urma o să te doară ușor
la ceasul întunecat al înserării
am să bat
ca să îți răscolesc rana înflorită
în palme
poate am să te caut
sau poate am să mă forțez să îmi amintesc zâmbetul
din gipsul alb al statuii ies aripi de libelule străvezii
o da zâmbetul de dinapoia măștii cine nu l-ar putea recunoaște
el mi-a deschis trandafirii albaștri de sub frunte
îmi poți culege boabele de lacrimi
eu plâng numai
în gânduri, Pip
am urme de legendă
și-n aripi de granit
îmi încrustez poeme
pe care uneori le uit
sau poate doar le îndemn
așa să curgă în amurgul însângerat
citesc în braille
pipăind cărările și trunchiurile adormite
dar tu o să le regăsești cândva
nestinsele
neuitatele
netrăitele
nemuritele iluzii
tavane ridicate ipotetic peste noi
aleargă aripi înviate în picior de panteră ucigașă
fruntea mea
a tăiat aseară
brațe de ramuri îngălbenite
din cireșul amintirilor
crezi că „timpul” meu mai are vlagă să se
treacă
acolo
jos
în mlaștina sărată
îmi crește nufărul în plete
și îmi strivește zâmbetul pe buze
cu boabe înstelate de cristal desprinse din trupul cerului
ca niște arme albe reci
pe care mi le trece moartea prin coastele deschise