Dialog III-SELENA(Dorina Neculce & Ramiel)

Dialog III(Dorina Neculce&Ramiel)
SELENA

Starea I

eram unul dintre copiii albi de dincoace
de ferestre
vedeam totul prin vitraliile aprinse în flacăra lumânărilor
sprijinite pe umerii goi ai îngerilor cu pene adevărate
cusute între aripi
tu mă-ndemnai să vin cu praf de lună
în lumina de afară sufla un polen de aur
peste zare
am rătăcit o veșnicie
lumânările s-au stins
corul a amuțit
bătrânele își ghiceau în bobi în mijocul bisericii se cântau balade triste care ne petreceau pașii
în mijlocul luminii
erai tu
cu un nimb apărut instantaneu pe fruntea îmbătrânită privirile ni s-au ajuns și cred că
au mers o vreme împreună
piciorul stâng a început să-mi șchioapăteze cadențat
ca într-o muzică de paradă
îți dictam cum să respiri
să nu te observe cei din jur
pe când îți treci mâna prin coastele mele
și-mi răscolești în suflet cu jumătăți de gând
culese în genunchii de dincoace de timp
(Dorina Neculce)


Îmi aduc aminte
De sfărâmatele zăvoare
Ale porţilor durerii
De fericitul ceas al razelor de lumină pură
Căzânde pe creştete de ceară
Şi frumuseţea formelor de lut

Dar şirul priveliştilor
Goneşte timpul în clipe fine
Şi riduri grele peste frunţi
Cu recitale care-arată
Puterea neştiinţei
Şi-nţelepciunea neputinţei
(Ramiel)


Starea a II-a


cortina s-a îndepărtat
lăsând iluzii peste pleoapele de plumb
răcoarea sacră invada
capela se arăta și se pierdea
în licărit de raze
citeam psalmii lui David
și mă credeam nebună
peste pașii de naidă

cine mai toarnă astăzi
ortava în pocale
împodobite în imagini legendare
îmi văd argintul viu
cum mi-se-aprinde
pe sub pielea îngălbenită
și-am devenit o torță
luminândă zădărniciilor deșarte
(Dorina Neculce)

Vino dar
Sub palidul chip
Vino să-i vezi
Cerescul zâmbet

Îi vom auzi cântul
Privighetorile serii târzii
Glăsuit de poeţii

Să-i cerem
Mângâierea sărutul
În adierile reci şi sublime
Către dimineţi

Ea singură este
Peste noapte
Suverana inimilor sfărâmate
Selena

Sub ea se zdrobesc
Obezile suspinelor
Şi lanţurile plânse
Ale îngrozirii


Puls al vieţii
(Ramiel)

Starea a III-a

e sărbătoarea noastră
auzi
alăutele plâng
ne cheamă zeii păgâni să ne
stoarcă iar inimile în pocale de argint
se scurg trupurile noastre
prin crăpăturile pământului
mai pot zări
nemărginitul
când mă aşezi în cele patru ramuri
mă-nveşmântez
cu frunze autiste
mă înfrupt şi luna îşi deschide gura
până la capătul viselor neterminate
putem privi
crucea din cruce mimează un respiro
şi ne atinge degetele umezite
....................................................
cortina cade
în aplauze de trupuri măcinate
(Dorina Neculce)


Iară şi iară se face târziu
Târziu şi devreme

Beţia profunzimilor îşi află capăt
Sub ultimul cuvânt
Al Luceafărului Zorilor
Iar făptura-şi prinde
Din nou chip


Clopote de sărbătoare
Crapă-n orizontul nou
Înaltul de adâncul
Ne cheamă şi ne îmbie
La Chipul cel din veci

Dar iar e târziu
Iar e devreme
(Ramiel)