miercuri, 8 iunie 2011

la pas

mă țin lipită de buza cerului
ca un timbru imaginar
pe fața timpului
îmi îndemn inima
la pas

mă pierd printre ruine
las loc fluturelui împietrit
să mă locuiască
să îmi hrănească zorii
cu fărâme purpurii
îmi sting umbra
în ceasul cu limba otrăvită
moare secunda

și venele mi se deschid în
corul pruncilor de curcubeu

Niciun comentariu:

Sentinţe

mă împiedic în propriul nume ce simplu și drept îmi tremură genunchiul îngrozit înghit gazul metan și fac implozie de flu...