Memoria mea te priveşte frust,
de la adânci depărtări
ca o scriitură străveche,
întipărită pe obrazul femeilor îndoliate.
Buze: nuferi pe ape adânci,
toacă şi coboară strigătul în asfinţit
mă traversează o fantomă,
se chirceşte în mine o clipă
doar cât să îţi scrie numele
cu litere de lacrimi.
Închid cercul de foc
în jurul trupurilor noastre
carnea sufletului miroase
brutal a ierburi sălbatice.
Ochiul lui Shiva clipocește enigmatic –
și noi, aceiaşi, ascunşi îndărătul
irisului senin, albastru.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
2 comentarii:
:)Buna ziua Dorina! Da, un poem frumos,
ivit parca din globul de cristal; imi place!
Multumesc, o zi frumoasa si plina de ..farmec!!!
vă multumesc. o zi bună!
Trimiteți un comentariu