Gânduri
...........................................................................................................................
...vine, mereu, o vreme - vremea de a vrea să fii singur,
tu şi asaltul gândurilor tale.
Ca un melc în propria-i cochilie,
te îngropi în durerea din tine:
este cotlonul singur şi ultimul, ce-ţi rămâne doar ţie,
neatins de nimeni.
Zvărcolire mută – poticniri, înălţări,
cum în mersul prin râul ce curge sălbatic
şi-ţi loveşte genunchii, tu te clatini, păşeşti,
cu ochii deja pe celălalt mal... (GD Toma)
.....................................................................................................
Resemnările, toate, se fac ghem:
fir de păianjen descântat;
de strigi, vocea ţi se pierde în hău fără margini...
Îţi mai rămâne sărutul uitat pe frunze de arţar.
Priveşti şi taci,
pleoapa se zbate în oglindă.
În râul spumegat de nuferi,
eternul sugrumă, cu fir de mătase.
Pe lângă trup, se şterge un gând de înserare
şi mă aprind, clepsidră,
să dorm..., să număr..., să tac...
Tu treci.
Tu treci şi strângi àripa în pumnul îngheţat –
trofeu albastru fără mal... (Dorina Neculce)
..........................................................................................................................
Da, gândul..., gândurile invizibile braţe,
se-ntind nemilos către tine:
implacabilă ghilotină.
Lupta e viaţă, din zori, spre amurg
şi umbrit de ziduri se comprimă tăcerea în aur.
Explozia ce va veni, un alt Univers îşi măsoară
Spaţiul şi Timpul, şi Vrerea..., Durerea!
( GD Toma)
şi eu mă țin lipită de buza cerului,
ca un timbru imaginat
pe fața timpului îndemn inima
la pas. mă pierd printre ruine,
las loc fluturelui împietrit
să mă locuiască și să îmi hrănească zorii
cu fărâme purpurii îmi sting umbra,
în ceasul cu limba otrăvită
moare secunda și venele ni se deschid în
corul pruncilor de curcubeu
ne îmbată vederea arsă în strălucirea zilei
orbului nemiruit cu pulberea de gânduri…
(Dorina Neculce)
...........................................................................................................................
...vine, mereu, o vreme - vremea de a vrea să fii singur,
tu şi asaltul gândurilor tale.
Ca un melc în propria-i cochilie,
te îngropi în durerea din tine:
este cotlonul singur şi ultimul, ce-ţi rămâne doar ţie,
neatins de nimeni.
Zvărcolire mută – poticniri, înălţări,
cum în mersul prin râul ce curge sălbatic
şi-ţi loveşte genunchii, tu te clatini, păşeşti,
cu ochii deja pe celălalt mal... (GD Toma)
.....................................................................................................
Resemnările, toate, se fac ghem:
fir de păianjen descântat;
de strigi, vocea ţi se pierde în hău fără margini...
Îţi mai rămâne sărutul uitat pe frunze de arţar.
Priveşti şi taci,
pleoapa se zbate în oglindă.
În râul spumegat de nuferi,
eternul sugrumă, cu fir de mătase.
Pe lângă trup, se şterge un gând de înserare
şi mă aprind, clepsidră,
să dorm..., să număr..., să tac...
Tu treci.
Tu treci şi strângi àripa în pumnul îngheţat –
trofeu albastru fără mal... (Dorina Neculce)
..........................................................................................................................
Da, gândul..., gândurile invizibile braţe,
se-ntind nemilos către tine:
implacabilă ghilotină.
Lupta e viaţă, din zori, spre amurg
şi umbrit de ziduri se comprimă tăcerea în aur.
Explozia ce va veni, un alt Univers îşi măsoară
Spaţiul şi Timpul, şi Vrerea..., Durerea!
( GD Toma)
şi eu mă țin lipită de buza cerului,
ca un timbru imaginat
pe fața timpului îndemn inima
la pas. mă pierd printre ruine,
las loc fluturelui împietrit
să mă locuiască și să îmi hrănească zorii
cu fărâme purpurii îmi sting umbra,
în ceasul cu limba otrăvită
moare secunda și venele ni se deschid în
corul pruncilor de curcubeu
ne îmbată vederea arsă în strălucirea zilei
orbului nemiruit cu pulberea de gânduri…
(Dorina Neculce)
2 comentarii:
...ok.
timp.scz
Trimiteți un comentariu