vremea zborului înecat

voi săpa sub adâncuri o secetă

prin mărăcini mă voi pierde

ca într-o tristețe cu mâinile legate,

cu buze aftoase şi defectul sânilor astupat

când nu mă mai cunoaște nimeni la marginea

liniștilor de argint din care mă voi desprinde peste

zările albastre știind că

nu

se vor mai întoarce acele bucurii uitate

-depozit al copilăriei mele- şi

nu voi putea trage spini

din pieptul iubirii

n-ai să mai poţi auzi glasul

tot mai stins ochiul se va zbate aritmic

ticăind a întuneric în inima pământului

numai tăcerea mea te va chema

strângând părerile de rău

străfulgerând prin goluri

numele strivit sub un alt adăpost

căci iată

a venit vremea zborului

înecat în trup de pasăre mută