zidesc o cruce în nisip
din trup îmi iese umbra unui șarpe
cu ochi de rubin
ca o liană mă încolăcește
mă strânge la rându-i
zidește în mine o scară
iacab privește
urcă prin măruntaiele mele sprijinindu-și bastonul
în ochi, în creier, în gândul meu cristalizat
urcă spre altarul catedralei neamului meu
săgețile curg
curge şi apa oglindind brațele mele
crescute ca niște ramuri verzi îmbibate cu alge doar
săgețile mai luminează văzduhul
şi mă simt nedreaptă
în lupta asta corp la corp
care se naște în venele mele
nepieritoare
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu