Melancolii nocturne

Îmi va fi dor, mereu, de tine,
prietene al meu nocturn,
las ție, moștenire, cântecele mele
pe care-aș fi putut să nu le mai compun.

Și-mi va fi dor de-ntâia vară
pe care ți-aș fi dat-o-n dar,
și-mi va fi dor de tine, iară,
necunoscutule ce înoți spre mine, în aval.

Am să-i vorbesc de tine nopții,
cu gura nimănui,
și-am să mă-ntorc, atunci, la tine,
ca vorbe tremurate să-mi mai spui...

Orbitei mele îi lipsește ceasul
și se învârte-amețitor,
cătându-te, acolo, unde îți este pasul,
în apa înviată a vechiului IZVOR....