joi, 2 martie 2017

şi nu mă pot vindeca



simţământul persistă
de parcă aş avea nisipuri mişcătoare în talpă
adăpătoare de flururi
galbeni mi-s ochii
desparte-mă iarnă de vânturi şi
de ploi-usturătoare sentimente
pe deasupra memoriei mele închircite
firul de plumb nu mai pătrunde. sunt un amurg deşertat
sunt o tristeţe scursă pe un obraz de ceară
sunt o firidă crescută în creştetul palmelor tale
îngroşământ al nervurilor. zale frunzoase
verde verde pal verde strident întunecat
uitată sunt în umărul pădurilor
îndoielnica mea cămaşă
ţesută în nourii de fum mă strânge sugrumă
scârțâie şi scânteiază a jale mă şi aprinde lumină în lumină/parfum de culoare în iasomie răzvrătită
în tablouri renascentiste întorc pasul
stânjenitor şi trist mă voi amesteca prin herghelii de fluturi
să-ţi mai trăiesc o săptămână
nepământeană urmă.
înseamnă că nu e târziu
lampa tot pâlpâie
nu se stinge zarea după linia albastră
aş mai putea să îţi desprind poemele din trupul cald
voi decupa grădini edenice
fără de şarpe cu fâlcile deschise
paianjenul ne va muşca amurgul-trăind apocaliptic înserarea
o să ne cernem liniştiţi şi palizi
prin universul de cenuşă

Niciun comentariu:

prenaşterea

mi-au răsărit stele în talpă şi aștept inima însângerată a orașului de ceară să bată aritmic cu pumnul în piept şi ...