joi, 9 martie 2017

alea jacta est



o caut pe mama și palmele ei reci
din care să beau apă cristalină
apa aceea a uitării
dar mama a plecat într-o seară prin
râul oglinzii metafizice și nu s-a mai întors
decât pasărea cu aripile despicate
îmi numără zilele din trei în trei
s-așază în umărul meu stâng
înfige gheara adânc
să îmi culeagă de pe buze urmele de rouă

pe chipul meu se prăvălesc multe cuvinte
stârnite de o durerea ascuțită
ca o primăvară strălucindă în stropi de mătase

lângă tine a rămas doar femeia acoperită
de mantia înserării

și mă fac ghem
strâng pasărea în mine
acolo îi jumulesc penajul
mă umplu și dau pe dinafară
scuip penele de vultur

fixez obsesiv toate crucile din
cimitir poartă același nume

mestec grăbit și arunc

alea jacta est!
strigă cineva
iar am pierdut Doamne

bărbatul din coaste îmi ticăie
bătrânul chronos își strânge la piept ceasul
ca pe-un copil
lăsând doar umbra prin care
o văd pe mama în râul rece din oglindă
întinde palmele și sorb după mult timp
apa iertării.

Niciun comentariu:

prenaşterea

mi-au răsărit stele în talpă şi aștept inima însângerată a orașului de ceară să bată aritmic cu pumnul în piept şi ...