prin livada nucilor veșnici

primăvara îşi subțiază gleznele
de argint astăzi
vom trece până şi
de ultimul val zic ,,astăzi,,
şi simt o sufocare albastră crescând
pieptul îmi încolăcește
în strânsuri de sărbătoare
scăldate în lumini

tu veşmânt al trudei
tu primăvară haotică sevă
copacii colorând
desculț alergând prin râuri de umbre
cu lacrimi de soare în plete
valuri de petale strecurând
prin livada nucilor veşnici
coboară-n adâncuri așterne-mi trupul
iubitul în trepte cu gene fremătătoare
când vor foșni cocori-n mătăsuri alese
cu palmele sale de doruri amare
să îmi cuprinză umerii arzând
.................................
şi eu am să-l pândesc
alunecându-mă pe stropii de sânge
ascunzându-mi în pumni nerăbdările
absența lui va luci
ca o imagine strălucitoare în
ploile de ceruri explodând