marți, 14 martie 2017

hai


să nu murim
i-am zis desprinzându-mă cu greu din
furnicarul acela cenușiu fără de aripi
hai sa încercăm măcar o dată să nu 
mai murim ca în fotografiile astea întunecate 
unde lumina nu mai răsare
din lumină te rog să te concentrezi și 
să strălucești măcar acum la apus ca un adevărat soare
am nevoie chiar și pentru o clipă de o adiere ușoară

și el m-a prins de mână și am stat așa amândoi
lumină în lumină
suflet în suflet și
am desenat plictisiți cercuri
mii și mii de cercuri
iar în fiecare trasam câte o față zâmbitoare
cu ochii inundați de mare

trecuse o vreme
mirosea țipător a noapte
fețele mele se descrețeau
fețele lui se încruntau

fotografiile tresăreau
se îngălbeneau
se îngălbeneau
fără să spună nimănui

„poezia nu se scrie din minte”zicea cărtărescu și 
am călcat toate mințile în picioare
cioburi îmi curgeau prin vene îmi alunecau în creier
„să vrei până la mie, să poți până la șase! striga şi arghezi
udându-și florile de mucegai

atunci am obosit
și-am adormit într-un colț
cu cioburi în mâini și în picioare dar
niciodată nu m-am putut ține
strâns de povestea aceasta

Niciun comentariu:

nevralgii

ființa mea nu mă mai strigă însetată a obosit inima nu i se mai deschide i se zărește numai ceasul şi eu stau în genunchi așteptând să ...