tablou fără de margini

cavalerii zornăie alămuri ruginite
tabloul se desface şi se încrustează-n stâncă
dar iată
dau foc icoanelor şi reclădesc imperii cu gustul de cenuşă
efigia unui sacerdot se oglindește
în catedrala somptuoasă
se face iar lumină

torțele întunericului ard preotese

şi eu te strig

pe creastă valul mă încorsetează
şi îmi auzi doar gândul  ca pe

un praf stelar de ghiocei striviți 

sub un genunche de rugă terminată
căci gura mea uscată nu poate să atingă nici
umbra tabloului fără de margini