pierduti... fără de semne
într-o amorțire de chihlimbar
decupam înserarea
dintr-o margine de hârtie
crocodili cu guri de catifea
simulau mușcături
desenându-se în sânge
firele de telegraf
se îngreunau de cuvinte
aspre și vineții
îndrăgostiții strigau
disperarea întotdeauna
de la capătul celălalt
-heei, ne auziți?
întrebau ei
scuipând umbre tuciurii
suntem oamenii cetăților
-pierduți(în somnul lunilor de MAI) fără de semne-
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu