miercuri, 19 februarie 2014

zidirea focului pe ape

aprinde focul de muguri
în cămară
vâlvătaie sorbind
cămașa inimii ca pe un
acoperământ de ceară

și ochiul crăpat al nopții
slobozește picături de rouă
aburindă în  priveghere de-o clipă

limbile noastre
încearcă uitarea
ca pe o rană adâncă

în tresărit de ape
stingem tăișul alb-albastru
trup mestecenilor dăltuind

Niciun comentariu:

Simbioză

Îmi va fi dor de tine pân` la stele, Prietene al meu nocturn, Las ție moștenire cântecele mele Pe care-aș fi putu...