în memoria fraților mei
haide Dora haide mă
îndemna mama uite
razele astea mult prea albe
mâinile tale găurite
trupul tău alunecând perfect
de ce ai fost atât de neînduplecat cu noi
doamne viețile tale de mine încă
netrăite ochiul bolnav al mătușii
pironit dincolo
de sârma ruginită
nucul din poarta reînviată
în brațele tale durerea pădurii
mireasma salcâmilor tineri ooo câtă frumusețe
câtă doamne în suflete betege
în creștetele astea fragile
copiii mei neAlții aiurea
copiii mei
zdrobiții
sfârtecați sub coapsa muntelui
ce parcă strigă
cu mâinile la gură
gata gata să se năruiască
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Vara, uneori, când se făcea duminică dimineaţa, tata ne îmbrăca frumos şi ne suia în căruţă ca să ne ducă la bunica de la Mileanca. Era c...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu