joi, 6 februarie 2014

zdrobiţi şi sfârtecaţi

în memoria fraților mei

haide Dora haide mă
îndemna mama uite
razele astea mult prea albe
mâinile tale găurite
trupul tău alunecând perfect
de ce ai fost atât de neînduplecat cu noi
doamne viețile tale de mine încă
netrăite ochiul bolnav al mătușii
pironit dincolo
de sârma ruginită
nucul din poarta reînviată
în brațele tale durerea pădurii
mireasma salcâmilor tineri ooo câtă frumusețe
câtă doamne în suflete betege
în creștetele astea fragile
copiii mei neAlții aiurea
copiii mei
zdrobiții
sfârtecați sub coapsa muntelui
ce parcă strigă
cu mâinile la gură
gata gata să se năruiască




Niciun comentariu:

Simbioză

Îmi va fi dor de tine pân` la stele, Prietene al meu nocturn, Las ție moștenire cântecele mele Pe care-aș fi putu...