i-adevărat?
ai vrut ceva
din ceru`-acela care,
parcă, ne pierdea?
tu mă-ntrebai înfiorat
de te-am uitat... şi te-aplecai,
cutremurat.
când mă luai de subsuori,
creşteau în mine
luncile de flori.
când gura-mi astupai cu un sărut,
simţeam că sunt pierduta
zorilor de gând,
statuie întoarsă
din mormânt,
prin legământ.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu