i-adevărat?
ai vrut ceva
din ceru`-acela care,
parcă, ne pierdea?
tu mă-ntrebai înfiorat
de te-am uitat... şi te-aplecai,
cutremurat.
când mă luai de subsuori,
creşteau în mine
luncile de flori.
când gura-mi astupai cu un sărut,
simţeam că sunt pierduta
zorilor de gând,
statuie întoarsă
din mormânt,
prin legământ.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Vara, uneori, când se făcea duminică dimineaţa, tata ne îmbrăca frumos şi ne suia în căruţă ca să ne ducă la bunica de la Mileanca. Era c... -
foșnetul din tine o să îţi acopere ochii în prag de noapte singur cu umbra ta îmbrățișând albastrul cerului întunericul o să se scurgă ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu