îmi poartă corbii trupul
până dincolo de sânge
trupul meu nu mai
e trup zic trupul meu e
o curgere domoală
peste ape
e o mare adâncită
către cer
dau ,,bună seara,,
locatarilor din vechiul turn
şi mâinile-mi febrile
apasă cu degetele
ridicate a strigare
miile de ,,like,,-uri
nu contează cui şi
unde
suntem
o generație
adunată
spre îmbolnăvire
într-un singur
trup
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu