silită de vremurile seci
interzisă ramurilor mici
acoperită-n mantii de uitare
cu gândul răscolind tăceri
pe acolo îmi tremură iarna
răsădindu-mi toate zăpezile
primează când glasul mă străbate
-gând peste gând- și totuși -eu-
neînduplecată încă
în așternuturi sfârtecate
voi sta mereu dezlegând
mâini și picioare
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
păianjenul îmi înfășura o pânză împrejurul gurii scuipând-o în grimase mă fixa hipnotic. amintirile începea... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu